EVENIMENTE
În perioada stării de urgență, păstrăm legătura cu publicul nostru prin intermediul paginilor noastre de socializare și a site-ului. Ne puteți astfel „vizita” online!
Periodic, specialiștii noștri vor aduce în atenția pasionaților de științele naturii informații și imagini despre exponatele noastre. Astăzi, veți afla despre un exponat aflat în expoziția permanentă „Păduri din România”.
Exponatul ales de muzeograful dr. Ghiurcă Daniel, unul dintre specialiștii Muzeului de Științele Naturii Bacău este:
NĂPÂRCA
(Anguis colchica)
Ordinul Squamata, Familia Anguidae
Descriere
Năpârca sau șarpele de sticlă, cum mai este denumită, este o specie de șopârlă apodă – adică fără membre, motiv pentru care poate fi ușor confundată cu un șarpe.
Este singura specie de șopârlă fără membre din România și poate ajunge la o lungime de până la 50 de cm.
Are ochii cu pleoape mobile, corpul acoperit dorsal și ventral cu solzi netezi, cu luciu de smalț, mai mari pe spate și pe abdomen. Coada este de două ori mai lungă decât restul corpului. Coloritul dorsal este arămiu, brun – cenușiu sau albăstrui – cenușiu, uneori cu o linie neagră ventral. Destul de frecvent pe spate pot apărea pete sau puncte albastre. Abdomenul este negru sau cenușiu-închis. Coloritul ne poate ajuta să facem diferența între exemplarele observate și anume: la femele predomină culoarea brună, juvenilii sunt mai aurii, iar masculii au pete albăstrui.
Este inofensivă, iar în caz de pericol își lasă coadă cu foarte mare ușurință.
Ecologie
Trăiește în locuri însorite, suficient de umede, de la liziera pădurilor, în livezi, pășuni etc. Își începe activitatea din luna martie, în funcție de cât de devreme se încălzește vremea. Specia năpârlește de mai multe ori pe an și poate trăi până la 46 de ani. Hibernează în găuri sau la rădăcina arborilor. Se hrănește cu melci, râme și diferite artropode, iar acest tip de hrană este strâns legat de activitatea șopârlei, care este activă imediat după ploaie, în primele ore ale dimineții și la apus.
Răspândire
Aria sa de raspândire se întinde peste Europa Centrala și de Sud, spre sud până în Caucaz și spre nord până în Suedia și Finlanda, precum și în nord-vestul Africii. În România specia are o distribuție predominant centrală, dar este întâlnită și în alte zone ale țării.
Reproducere
Se desfășoară în luna mai, masculul imobilizând femela în timpul acuplării, mușcând-o de ceafă. Specia este ovovivipară, adică femela poartă ouăle până la eclozare, dar fără ca puii să aibă legături placentare cu mama. În luna august femela „naște” între 5-26 de pui care au aproximativ 8,5 cm la naștere și o culoare albicioasă cu o dungă neagră pe mijloc.
Amenințări
Este o specie vulnerabilă afectată de degradarea habitatelor prin înlocuirea masivelor de stejar cu plantații de pin și salcâm, dar și de uciderea deliberată de către localnici sau turiști.
Legislație
În România, specia este protejată prin Legea Nr. 13 din 1993, prin care România ratifică Convenția de la Berna (Anexa III) și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare (Anexa IV B), fiind considerată o specie de interes național ce necesită o protecție strictă. Conform clasificării IUCN, la nivel mondial specia are un statut de neevaluată (NE), iar în Cartea Roșie a Vertebratelor din România specia este notată ca fiind vulnerabilă (Vu).
În perioada stării de urgență, păstrăm legătura cu publicul nostru prin intermediul paginilor noastre de socializare și a site-ului. Ne puteți astfel „vizita” online!
Periodic, specialiștii noștri vor aduce în atenția pasionaților de științele naturii informații și imagini despre exponatele noastre.
Exponatul ales de muzeograful Anca Tudor Andrei, unul dintre specialiștii Muzeului de Științele Naturii Bacău este:
Barza neagră
(Ciconia nigra)
Este o pasăre de talie mare, având anvergura aripilor de 173–205 cm şi o greutate de 2,9–3 kg.
Răspândire
Pasărea poate fi văzută în Europa, Africa de Nord, părțile nordică și centrală ale Asiei și părțile nordică și centrală din Peninsula Arabică. În nord este răspândită până în țările baltice și sudul Siberiei. Iernează în sudul continentului African.
În România este prezentă doar în perioadele de cuibărire, începând cu luna martie şi până în septembrie-octombrie, când zboară către cartierele de iernare.
Habitat
Preferă locuri retrase din pădurile deschise, bătrâne, care au în apropiere bazine acvatice (bălți, mlaștini, pâraie). Este o specie mult mai rară și mai retrasă față de barza albă și evită complet prezența omului.
Hrană
Barza neagră se hrănește în special cu pești. Poate consuma și mamifere mici (șoareci, chițcani), șopârle, șerpi, amfibieni, păsări de talie mică (în special pui, uneori și ouă), insecte de talie mare, nevertebrate acvatice (moluște, crustacee).
Reproducere
Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie. Construiesc cuiburi de dimensiuni mari (folosind crengi, iarbă și mușchi). Acestea sunt amplasate pe arbori bătrâni și înalți, deseori la înălțimi de 10-20 m. Uneori pot cuibări și pe stânci sau pe alte suporturi (polițe în cariere abandonate). Cuiburile sunt refolosite (adesea de către aceeași pereche) mai mulți ani la rând.
Femela depune de obicei 3-4 ouă, pe care le clocește timp de 32-38 de zile. Puii pot zbura de la vârsta de 63-71 de zile.
Amenințări și măsuri de conservare
La nivel global se estimează o populație 24 000-44 000 de indivizi.
În România, estimările arată o populație de aproximativ 415-800 de perechi cuibăritoare, dintre cele 9 800-13 900 de perechi estimate în Europa.
Principala amenințare o constituie dispariția pădurilor bătrâne, neatinse de prezența omului. Lucrările forestiere prin care se extrag arborii maturi și bătrâni au un efect negativ semnificativ asupra populaților de berze negre. În prezent specia este vulnerabilă din cauza diminuării extreme a suprafețelor de păduri deschise, bătrâne, din zonele de luncă.
De asemenea, modificarea cursurilor de apă prin captări reprezintă activități cu impact negativ asupra berzelor negre, prin diminuarea debitului de curgere și implicit, prin reducerea populațiilor de pești, principala sursă de hrană a speciei.
Specia figurează pe Lista Roșie a IUCN (International Union for Conservation of Nature), fiind clasificată cu „risc scăzut” datorită faptului că are un areal de răspândire foarte mare.
În perioada stării de urgență, păstrăm legătura cu publicul nostru prin intermediul paginilor noastre de socializare și a site-ului. Ne puteți astfel „vizita” online!
Periodic, specialiștii noștri vor aduce în atenția pasionaților de științele naturii informații și imagini despre exponatele noastre.
Exponatul ales de muzeograful dr. Irina Mădălina Ardei, unul dintre specialiștii noștri în domeniul botanicii este:
BRÂNDUȘA AURIE
(Crocus chrysanthus)
Odată cu apropierea primăverii, după topirea zăpezii, apare o floare splendidă, de forma unei cupe de culoare galben-aurie. Aceasta este brândușa aurie (Crocus chrysanthus) care ne încântă prin eleganța și delicatețea sa.
Este o specie rară, perenă, pitică (7-15 cm), din familia Iridaceae, ce are ca areal Peninsula Balcanică și sud-estul României. În țara noastră crește sub formă de pâlcuri dese, în regiunea colinară pe pajiști xerofile, în locuri stâncoase din județele Constanța și Tulcea. Aceasta a devenit vulnerabilă din cauza pășunatului excesiv dar și a colectării intensive pentru buchețele de primăvară.
În pământ are un bulb acoperit cu tunici netede care în partea inferioară se detașează în inele concentrice. Frunzele sunt netede, înguste (1-1,25 mm) și liniare. Floarea galben-aurie, neparfumată este purtată pe o tulpiniță scurtă și poate ajunge până la o lungime de 3 cm și o lățime de 7 mm. De cele mai multe ori anterele sunt galbene, iar stigmatele sunt portocalii. Fructul este o capsulă triloculară care conține semințe globuloase. Înflorește din februarie până în aprilie.
Crocus chrysanthus este o specie importantă din punct de vedere științific, datorită rarității ei, regăsindu-se în Lista critică a plantelor vasculare din România și în Cartea roșie a plantelor vasculare din România. De asemenea, brândușa aurie creează o priveliște minunată, fiind decorativă mai ales în lipsa altor plante care înfloresc primăvara timpuriu. În ciuda faptului că florile acesteia nu prezintă miros, ele atrag nenumărate insecte polenizatoare, dar și admirația oamenilor.
Printre factorii care influențează negativ răspândirea acestei specii se numără: pășunatul excesiv, culegerea florilor, diseminarea anevoioasă a seminţelor și populațiile reduse cu puține exemplare.
Pentru conservarea speciei Crocus chrysanthus (Herb.) Herb. se recomandă cultivarea în grădini botanice. Planta este ocrotită în rezervațiile Recifii Jurasici Cheia, Pădurea Hagieni şi Pădurea Dumbrăveni.
Exponatul lunii la Muzeul de Științele Naturii
EXPONATUL LUNII MARTIE la Muzeul de Științele Naturii
DEDIȚELUL (Pulsatilla pratensis (L.) Mill. ssp. nigricans (Störck) Zämelis)
Dedițelul (Pulsatilla pratensis ssp. nigricans) numit popular și sisinel sau floarea Paștelui este o specie perenă, rară, din familia Ranunculaceae, ce poate atinge 10-30 cm înălţime.
Prezintă un rizom (tulpină subterană) ce are aspectul unei crenguțe uscate cu numeroase rădăcini adventive. Frunzele bazale sunt penat-divizate, acoperite cu peri albi. Florile sunt situate în vârful tulpinii fiind solitare, mari, violet-închis, asemănătoare unor clopoței. Tepalele sunt alungite având 2,5-3 cm lungime și 0,8-1 cm lățime. Staminele sunt suculente și ies de sub tepalele recurbate. Fructele sunt nucule cu stilul lung și păros. Întreaga plantă este acoperită cu peri albi. Înflorește în perioada martie-mai.
Pulsatilla pratensis ssp. nigricans crește în locuri însorite și puțin umblate, în pajiști uscate, pe soluri nisipoase, din regiunea de câmpie până în cea colinară. Este originară din centrul și nord-vestul Europei. La noi în ţară este întâlnită în Subcarpați.
Dedițeii sunt plante toxice, mai ales în stare proaspătă, datorită conținutului în alcaloizi. Prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă, dar și din proprietățile medicinale. Principiile active extrase din dediţei au multiple utilizări în fitoterapie și mai ales în tratamentele homeopatice. Se utilizează numai la sfatul medicului. Florile au proprietăți colorante. Există unele specii de dediței care se pot cultiva în grădini având rol ornamental. Înmulțirea se face prin semințe.
Pulsatilla pratensis ssp. nigricans figurează în lucrarea Lista critică a plantelor vasculare din România (Oprea A., 2005) ca specie rară.
Exponatul lunii la Vivariu
EXPONATUL LUNII MARTIE, la Vivariu, este
CARASUL AURIU
(Carassius auratus)
DENUMIRE POPULARĂ: carasul roșu, carasul chinezesc, peștișorul de aur.
RĂSPÂNDIRE PE GLOB: originar din China, a fost introdus în apele naturale din Europa, America de Nord, Australia etc.
RĂSPÂNDIRE ÎN ROMANIA: în România este crescut de acvariști ca pește ornamental în bazine și acvarii; se întâlnește ocazional, scăpat din cultură și în ape naturale.
DESCRIERE: Exemplarele măsoară între 5 și 45 cm lungime și pot ajunge până la greutatea de 1 kg. Este un pește robust, cu corpul comprimat lateral dar alungit. Are capul scurt și ochi mari. Gura este mică cu buze subțiri. Corpul este acoperit cu solzi colorați frumos verde-oliv, cu pete brune și albastre, burta fiind liliachie. Majoritatea exemplarelor din specia Carassius auratus prezintă varietate de culoare: negru, alb, portocaliu, roşu.
MOD DE VIAȚĂ: Carasul auriu preferă temperaturi de 20-22 °C, dar poate rezista în iazuri şi atunci când apa este înghețată deasupra. Temperaturile de peste 30°C afectează dezvoltarea acestei specii. Carasul este un pește care are mare nevoie de oxigen și un volum mare de apă pentru a crește. Toți carașii au capacitatea să crească peste 10 cm. Un spațiu mic poate inhiba creșterea și poate mări frecvența îmbolnăvirilor.
DURATA DE VIAȚĂ: Speranţa de viaţă este de 15-20 ani în libertate. Recordul de viată pentru carasul auriu a fost de 43 de ani în captivitate.
HRĂNIRE: Este un pește omnivor care consumă zooplancton, vegetație (mai ales alge). În acvariu consumă pe lângă hrană artificială, musculițe și pâine.
COMPORTAMENT: Carasul este un pește pașnic care nu agresează alți pești. Totuși este posibil să înghită pești foarte mici. Se poate pune împreună cu alte specii care au cerințe similare referitoare la temperatura și oxigenarea apei. Nu se recomandă în acvariile plantate deoarece au obiceiul să dezrădăcineze și să mănânce plantele.
REPRODUCERE: Carasul auriu nu prezintă dimorfism sexual. Fecundarea are loc extern. Icrele fecundate sunt adezive și aderă de plante sau obiecte.
Evenimentul lunii la Observatorul Astronomic
Observații astronomice
Observatorului Astronomic „Victor Anestin” organizează periodic sesiuni de observații astronomice cu publicul larg asupra unor fenomene astronomice (eclipse de Soare și de Lună, tranziturile planetelor interioare peste discul Soarelui, etc) sau asupra diverselor categorii de corpuri cerești (Soare, Lună, planete, roiuri stelare, galaxii, etc).
Observațiile astronomice la care publicul vizitator poate lua parte vor fi anunțate în aceasta rubrică în funcție de fenomenele astronomice care au loc.
