EVENIMENTE

Rosella se distinge prin capul și pieptul roșii, cu pete albe pe obraji. Penele de pe spate sunt negre mărginite cu galben, abdomenul este galben, aripile și penele laterale din coadă sunt albastre iar restul cozii este de culoare verde închis. Ciocul este alb-gri. Perușii Rosella ating dimensiuni de 25-38 cm și trăiesc aproximativ 20-25 ani (uneori mai mult).

În habitatul lor natural perușii Rosella, zburători excelenți, trăiesc în stoluri de 8-20 de indivizi și preferă spațiile deschise, câmpurile, lanurile de cereale și regiunile cu tufișuri. Perușul Rosella este monogam, femela construind cuibul și clocind ouăle, masculul fiind cel care îi aduce de mâncare.

Cerbul comun este un animal sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri conduse de un cerb tânăr, iar cârdurile de femele sunt conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecați întotdeauna viţei şi uneori, cerbi în vârstă de 2 ani. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar.

Cerbii au mirosul excelent, auzul bun şi văzul suficient de bun.

Lupul, șacalul și câinii de la stâne sunt cei mai de temut dușmani naturali ai cerbului.

Când cerbii constituie cârduri dense, aceștia pot cauza pagube majore atât în regenerările forestiere, cât și în agricultură, prin roaderea lujerilor și a scoarței arborilor sau prin invadarea culturilor de cartofi sau cereale. Măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de pagube sunt: menținerea efectivelor la un nivel optim prin vânare rațională și selectivă, asigurarea liniștii în pădure, conservarea resurselor trofice, administrarea de hrană complementară, precum și interzicerea pășunatului cu animale domestice în fondul forestier.

Utilizarea porumbeilor pentru transmiterea informaţiilor s-a practicat din antichitate. Acest lucru se explică prin faptul că porumbeii erau mesageri mai siguri şi mai rapizi decât curierii pietoni sau călăreţi.

În Europa antică, porumbeii voiajori au fost utilizați de greci, încă din veacul al V- lea î.e.n. Un astfel de sistem de poştă cu porumbei funcționa şi în Siria şi Persia veche, între oraşele mai mari din Egipt, de asemenea în China se practica, încă din antichitate, creşterea şi dresajul porumbeilor voiajor.

În Europa medievală, porumbeii voiajori aduşi de navigatorii olandezi, din Bagdad, au participat, sporadic, de-a lungul istoriei prin transmiterea de mesaje. După anul 1800 a fost introdus serviciul de poştă militară ce folosea porumbei, funcţionând chiar şi în timpul primului război mondial, acest serviciu s-a menţinut până la apariţia telegrafului şi staţiilor de radioemisie.

Cristalele de stibină pot atinge o lungime cuprinsă între 60 cm (Japonia) și 100 cm (China).

Stibnitul este folosit în industria semiconductorilor la implantarea (doparea) siliciului ce determină o conductibilitate electrică mai ridicată. În industria metalurgică el este folosit ca element de aliaj în creșterea durități oțelului, fiind de asemenea utilizat la fabricarea bateriilor. În anul 2003 principala țară exportatoare de stibină a fost China.

Deși este toxic, stibnitul era cunoscut încă din vremurile biblice în Orientul Mijlociu și Egipt, acest mineral a fost folosit sub formă de pulberi în scopuri medicale sau ca pastă pentru intervenții de natură cosmetică asupra sprâncenelor și genelor (echivalentul rimelului din ziua de azi) sau pentru a evidenția conturul ochilor (echivalentul creionului dermatograf).

-Kohaku: are un fond alb cu pete roșii (sau pete de culoare portocalie).

-Taisho Sanke: asemanător cu Kohaku, dar are și pete negre.

-Showa: combinație de negru, alb și roșu, cu negru fiind culoarea dominantă.

-Utsurimono: fond negru cu pete albe, roșii sau galbene.

-Bekko: fond alb, roșu sau galben cu pete negre.

-Asagi: albastru-gri pe partea superioară cu roșu sau portocaliu pe părțile inferioare și pe înotătoare.

-Tancho: orice culoare de bază cu o singură pată roșie pe cap.

Durata medie de viaţă este de 70 de ani. Cel mai bătrân exemplar care a purtat numele „Hanako” a trait în Japonia din anul 1751 până în anul 1977, atingând vârsta de 226 de ani şi o greutate de 8 kg.

În cultura asiatică, în special în Japonia, peștele koi este considerat un simbol al dragostei și prieteniei. De asemenea, este asociat cu perseverența datorită modului său de a înota împotriva curentului, ceea ce a condus la legende și povești aceștia transformându-se în dragoni după ce au reușit să escaladeze cascade dificile.

Pălăria este cărnoasă, tare, iniţial convexă, ulterior ca o pâlnie, fin catifelată, de culoare albă sau albicioasă, se pătează cu nuanțe ocru-gălbui cu vârsta, cu diametru de 10-30 cm. Lamele sunt distanţate, albicioase, la atingere secretă un lichid alb lăptos (latexul). Porţiunile lovite se colorează repede în ocru-oranj. Piciorul este scurt, gros, albicios, catifelat, are 2 până la 4 cm în diametru și 4 până la 7 cm lungime. Culoarea este albă până la slab galbenă, devenind la strivire ocru-roșiatică. Carnea este albă, foarte compactă, dură dar fragilă și conține mult latex în tinerețe. Mirosul este aproape imperceptibil, dar gustul este foarte iute, amărui şi provine de la alcaloidul numit piperină.

Este necomestibilă din cauza gustului foarte iute, dar în Europa de Est este colectată pentru consum.

Lactifluus vellereus (Fr.) Kuntze,1891 este o ciupercă încadrată din punct de vedere sistematic în familia Russulaceae, Ordinul Russulales, Clasa Agaricomycetes, Încrengătura Basidiomycota, Regnul Fungi.

Specia a fost descrisă pentru prima oară ca Agaricus vellereus de Elias Magnus Fries în anul 1821, ulterior a schimbat numele binomial în Lactarius vellereus, transferându-l corect la genul Lactarius. Denumirea Lactifluus vellereus a fost propusă de micologul german Otto Kuntze, datorită unor diferențe de ADN, descrise în numărul 51 al jurnalului Scripta Botanica Belgica din 2013.

Ciuperca poate fi confundată cu alte specii, precum: iuţari (Lactarius piperatus) – specie comestibilă cu gust iute, Lactarius pubescens este o specie otrăvitore, extrem de iute, care creşte sub mesteceni, Lactarius controversus (necomestibilă, extrem de iute, crește sub plopi sau anini), Lactarius pallidus (necomestibilă), sau cu crănţăneii care sunt comestibili (Russula delica).

Material realizat de dr. Pavel Otilia Carmen, muzeograf IA

Vă invităm să ne vizitați!

Omul a făcut primele descoperiri şi invenţii încă dinaintea erei noastre şi de atunci, permanent ştiinţa şi tehnica se îmbogăţesc prin activitatea de cercetare şi inovare.

Astfel între secolele al XVII-lea î.Hr şi al II-lea î.Hr majoritatea descoperirilor sunt legate de primele observații astronomice.

Primul mileniu:

- Brahmagupta găseşte soluțiile generale ale ecuației liniare și a celei de gradul al doilea, definește pentru prima dată numărul zero, adunarea și scăderea, stabilește regulile operațiilor elementare cu fracții.

- Geber (Jabir ibn Hayyan) începuturile chimiei și ale metodei experimentale;

- Banu Musa descoperă că toate corpurile cerești sunt supuse acelorași legi ca și cele terestre; descoperă existența gravitației între corpurile cerești și între sferele cerești (înainte de formularea legii lui Newton a gravitației universale).

Mileniul al II-lea

-1020 - Avicenna - Canonul Medicinei: începuturile medicinei experimentale;

1021 -Ibn al-Haytham pune bazele opticii moderne, inventează camera obscură, descoperă că razele de lumină ce călătoresc în linii drepte sunt formate din particule de fotoni, etc;

-1543 - Copernicus: modelul heliocentric;

-1609 - Johannes Kepler: primele două legi ce descriu mișcările planetelor în jurul unei stele;

-1610 - Galileo Galilei: Sidereus Nuncius: observații telescopice;

-1643 - Evangelista Torricelli inventează barometrul cu mercur;

-1687 - Newton: Legea mișcării, Legea atracției universale, baza fizicii clasice;

-1714 - Gabriel Fahrenheit inventează termometrul cu mercur;

-1827 - Georg Simon Ohm: Legea lui Ohm (Electricitate);

-1869 - Dmitri Mendeleev: Tabelul periodic;

-1895 - Wilhelm Conrad Röntgen descoperă razele x;

-1896 - Henri Becquerel descoperă radioactivitatea;

-1897 - J.J. Thomson descoperă electroni în razele catodice;

-1905 - Albert Einstein: Teoria relativității;

-1913 - Niels Bohr: Modelul atomic Bohr;

-1927 - Georges Lemaître: Teoria Big Bang;

-1929 - Edwin Hubble: Legea lui Hubble de extindere a universului;

-1953 - Watson și Crick: structura elicoidală a ADN-ului, baza pentru biologie moleculară;

-1964 - Arno Penzias și Robert Woodrow Wilson: detectează radiația cosmică de fond care dovedește teoria Big Bang;

-1967 - Jocelyn Bell Burnell și Antony Hewish descoperă primul pulsar;

-1984 - Kary Mullis: Reacția în lanț a polimerazei, o descoperire cheie în biologia moleculară

-1995 - Michel Mayor și Didier Queloz observă prima planetă extrasolară în jurul unei stele din secvența principală;

-1997 - Institutul Roslin: Oaia Dolly este clonată;

-1997 - Experimentul CDF și experimentul despre natura fundamentală a materiei, Dzero realizate la acceleratorul Fermilab: descoperirea Quarcului Top;

-1998 - Gerson Goldhaber și Saul Perlmutter descoperă că expansiunea Universului se accelerează.

Mileniul al III-lea

-2001 - Primul proiect al genomului uman este finalizat;

-2006 - Pluto este reclasificată formal ca planetă pitică de către Uniunea Astronomică Internațională;

-2009 - Satelitul LCROSS confirmă existența apei pe Lună.

Ştiinţa este o importantă moştenire a culturii noastre. Din lucrările ştiinţifice şi cărţile dedicate tehnicii aflăm istoricul descoperirilor şi invenţiilor, când s-a întâmplat şi datorită cui. De asemenea putem să ne explicăm contextul istoric în care au avut loc diferite descoperiri.

Toate descoperirile şi invenţiile au dus incontestabil la progres.

Dar toate sunt benefice omului? Ne oprim cu exemplificarea la trei dintre ele: armele nucleare, biologice şi cărţile digitale.

Despre armele nucleare şi biologice toată lumea ştie despre urmările devastatoare folosirii acestora.

Despre cărţile tipărite se spune ca sunt pe punctul de a dispărea din cauza descoperirilor din domeniul electronicii dar în realitate ele sunt unele dintre cele mai importante surse de informare şi cunoaştere.

Să nu uităm: cărţile sunt una dintre cele mai mari invenții ale omenirii, scrise pe pereții peșterilor, apoi pe pielea animalelor, pe pergamente și apoi pe hârtie. Prin intermediul unei invenții recente s-au născut cărțile digitate. Acum oricine poate purta o bibliotecă întreagă în geantă dar acestea există atâta vreme cât sunt păstrate pe un server. Întreruperea funcționării acestuia sau deteriorarea duce la dispariția informațiilor stocate.

Biblioteca Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, expune din colecția de carte proprie, câteva volume din domeniile invențiilor şi descoperirilor.

Vitrina, pe care vă invităm să o vizionaţi, se află amplasată în sala de expoziţii a muzeului până pe data de 14 octombrie 2023.

1. Descoperiri şi invenţii – din vremurile preistorice până în cele moderne, ed. Aquila’93, Oradea, 2008;

2. Şaptezeci de invenţii ale antichităţii, ed. Aquila’93, Oradea, 2005

3. Maşinăriile lui Leonardo – Secrete şi invenţii în codexurile da Vinci- ed. Enciclopedia RAO, Bucureşti, 2006;

4. Istoria descoperirilor ştiinţifice, de Alexander Hellemans şi Bryan Bunch, ed. Orizonturi şi ed. Lider, Bucureşti, 1988;

5. Misterele şi minunile ştiinţei, ed. Aquila’93, Oradea, 2005.

Perioada de reproducere începe în martie - aprilie. Femela depune 2-4 ouă, pe care le clocește timp de 33-38 de zile. Puii părăsesc cuibul după 50 - 60 de zile. Perechile cuibăresc izolat. Cuibul este construit în interiorul suprafețelor forestiere, însă la distanță mică de lizieră. Cuibul este masiv, amplasat la înălțime în bifurcația crengilor, construit din crengi și resturi vegetale.

Hrana șorecarului comun este foarte diversificată, fiind formată mai ales din șoareci și alte rozătoare, dar și din amfibieni, reptile, insecte, râme și ocazional cadavre. Urmărește prada de la înălțime, fie de pe un punct de observație fix, mai înalt, fie din aer, unde planează sau zboară pe loc, asemănător vânturelului roșu.

Pe teritoriul României trăiesc trei specii de șorecar: șorecarul comun (Buteo buteo), șorecarul mare (Buteo rufinus) și șorecarul încălțat (Buteo lagopus).

În evul mediu Marco Polo a descris în lucrările sale viața mongolilor, obiceiurile acestora, cultura acestora etc, iar Cristofor Columb a descris cultura amerindienilor.

Datorită cercetărilor arheologice efectuate în secolele XIX-XX cunoştințele despre civilizațiile dispărute s-au îmbogățit considerabil. Heinrich Schlimann a studiat civilizația miceniană, Jean Champollion a descifrat hieroglifele şi Arthur Evans, civilizația minoică.

S-a impus treptat metoda etnografică a cercetării vieții oamenilor prin locuirea pentru o perioadă împreună cu aceștia și urmărirea lor îndeaproape.

Antropologul elveţian Eugene Pittard (1864-1962), a făcut studii antropologice asupra populaţiei umane din România. Aceste studii au furnizat principalul argument ştiinţific invocat de delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Trianon (4 iunie 1920) pentru recunoaşterea de către statele beligerante a statului naţional unitar român. Atunci statul român şi-a desăvârşit în mare parte, deşi pentru un timp relativ scurt, reîntregirea sa etnică şi teritorială.

În România, a fost înființat, la iniţiativa prof. dr. Francisc Iosif Rainer, (titular al catedrei de Anatomie la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București), Institutul de Antropologie, în anul 1926. Inițial acesta a fost muzeu și laborator de antropologie în cadrul Facultății de medicină, iar în anul 1942, şi-a dobândit autonomia. În prezent institutul se află sub patronajul Academiei Române.

Institutul de antropologie din Bucureşti, adăposteşte una din cele mai mari colecții osteologice din Europa.

Antropologia are o deosebită importanţă stiinţifică, dar şi o mare importanţă social-politică, contribind la cunoaşterea umanităţii, componentă vie a statelor, umanizând conceptul socio-politic de stat prin combaterea atitudinilor extremiste: rasismul, xenofobia şi antisemitismul. Indiferent de culoarea pielii toţi aparţinem de o aceleiași specii - Homo sapiens sapiens.

În mod paradoxal, "rasele nu exista - rasismul da". (Francesco Cavalli-Sforza)

Biblioteca Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, expune din colecția de carte proprie, câteva volume din domeniul Antropologiei.

Vitrina, pe care vă invităm să o vizionaţi, se află amplasată în sala de expoziţii a muzeului până pe data de 14 septembrie 2023.

1. Istoria Lumii – Atlas – de Plantagenet Somerset Fry, traducători: Ana Durac şi Roxana Toader, ed. Vox, Bucureşti, 1994;

2. Studii şi cercetări de antropologie, tomul 4, nr.1 – ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1967;

3. Introducere în antropologie – Ştefan Milcu şi Constantin Maximilian, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967;

4. Al treilea cimpanzeu – Evoluţia şi viitorul Omului – Jared Diamond, traducere de Iacob Vicenţiu Mihail, ed. All, Bucureşti, 2015;

5. Rasele omeneşti de M. F. Nesturh – ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1957;

6. Pigmeii – Horia Matei, ed. Tineretului, Bucureşti, 1965.

Este un peruș de talie mică, de numai 27 cm lungime. S-a adaptat uşor în mediul locuit de oameni şi a devenit pasăre de colivie pentru cântecul lui deosebit. Poate fi o pasăre de companie afectuoasă şi jucăuşă, dacă are parte de atenţia şi dragostea stăpânului. Perușul cu spatele roşu, ca şi peruşii ondulați, are nevoie de multă activitate. Îngrijit corespunzător, poate trăi până la 15 – 20 de ani. Este considerat unul dintre cei mai tăcuţi peruși, deoarece ţipetele şi strigătele lui nu sunt la fel de stridente ca în cazul altor papagali de aceiași talie.

Perușul cântător face parte din ordinul Psittaciformes, familia Psittacidae.

O serie de dovezi sugerează că Deinonychus și cei înrudiți cu acesta se mișcau cu rapiditate și aveau o mare abilitate de a efectua salturi, reacții rapide și creier relativ mare.

Un depozit remarcabil conține mai multe schelete de Deinonychus împrăștiate în jurul rămășițelor unui ornithopod, Tenontosaurus indicând faptul că acesta vâna în haite, adunându-se pentru a se năpusti și sfârteca prada.

Material realizat de dr. Daniel Ghiurcă, muzeograf IA

În perioada post-Renaştere, preocuparea pentru studiul lepidopterelor este atribuită interesului în creştere pentru ştiinţă şi natură. Observaţii şi desene (planşe) au fost consemnate într-un număr substanțial de lucrări publicate despre lepidoptere.

În 1758 Linnaeus a scris cea de-a zecea ediție a lucrării „Systema Naturae” iar în anul 1761, Nikolaus Poda von Neuhaus a scris „Insecta Musei Graecensis” iar Johann Christian Fabricius a descris mai multe specii într-o serie de lucrări majore.

În anul 1775 Ignaz Schiffermüller a scris un catalog sistematic al fluturilor din raioanele din jurul Vienei.

Între anii 1806 și 1834 Jacob Hübner a scris „Colecție de fluturi exotici” în două volume iar în anii 1806–1824, Hübner a adăugat „Istoria fluturilor europeni”.

Şi în România s-au desfăşurat cercetări susţinute în domeniul etomologiei concretizate în numeroase publicaţii şi colecţii referitoare la fluturi.

În data de 5 martie 1990 s-a înfiinţat Societatea Lepidopterologică Română care are ca scop cunoaşterea, promovarea, cercetarea, protecţia şi conservarea lepidopterelor.

Biblioteca Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, expune din colecția de carte proprie, câteva volume care cuprind informații despre fluturi sau sunt integral dedicate lepidopterologiei.

Vitrina, pe care vă invităm să o vizionaţi, se află amplasată în sala de expoziţii a muzeului până pe data de 14 august 2023.

1. Atlas zoologic, de Elena Marcon şi Emanuel Mongini, trad. în limba română de Anuţa Ionescu –Andrei, ed. VOX, Bucureşti, 1996;
2. Brockhaus – dicţionar de ştiinţe, volumul de la S-Z, Leipzig,
3. F.A. Brockhaus, 1927;
4. Fauna Republicii Populare Române, Insecta, Vol. XI. Fasc. 6, Lepidoptera de Eugen Vasile Niculescu, ed. Academiei Republicii populare Romîne, 1963;
5. Fluturi din România, de Ioan Stănoiu, Bogdan Bobîrnac şi Sorin Copăcescu, ed. Scrisul românesc, Craiova, 1979;
6. Fluturi exotici, de Elena Bărbulescu şi Ioan Stănoiu, ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979;
7. Insekten, de Urania Tierreich, Leipzig, 1968.

Prădătorii sunt atraşi de porumbeii care joacă, probabil pentru că un astfel de porumbel e catalogat ca un porumbel rănit sau că un exemplar mai slab şi mai uşor de prins.

Un aspect important legat de ecologia lichenului Cetraria islandica este rolul său în prevenirea eroziunii solului (cauzată de precipitații și de acțiunea vântului) și în menținerea stabilităţii terenurilor. Lichenul este un pionier al colonizării habitatelor, favorizând instalarea ulterioară a altor specii, aspect foarte important pentru biodiversitate.

Fiind un organism sensibil la poluanți atmosferici (dioxidul de sulf, metalele grele), Cetraria islandica poate reflecta nivelurile de poluare și poate oferi informații despre calitatea aerului într-o anumită regiune. Astfel, monitorizarea distribuţiei lichenilor poate oferi indicii importante cu privire la impactul activităților umane asupra mediului înconjurător și la măsurile care pot fi aplicate în vederea ameliorării calităţii mediului.

Studiile au arătat că lichenul Cetraria islandica conține substanțe active foarte valoroase din punct de vedere terapeutic, acestea având proprietăți antiinflamatorii, antioxidante și antibacteriene. În plus, se crede că ar putea avea efecte benefice asupra sistemului imunitar și asupra sănătății sistemului cardiovascular.

Creșterea temperaturilor globale, poluarea și defrișările afectează tot mai mult această specie adaptată la climatul rece. Astfel, conservarea habitatelor naturale preferate devine esențială pentru supraviețuirea acestui lichen.

Muzeul de Ştiinţele Naturii

Strada Aleea Parcului nr. 9, Bacău

tel. / fax: 0234512006

website: http://www.complexulmuzealionborceabacau.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/complexulmuzealionborceabacau/

e-mail: muzstnatbc@yahoo.com

Marii înţelepţi ai antichităţii s-au aplecat asupra fenomenelor meteorologice şi au propus diverse explicaţii astfel, Anaxagoras (500 î.Hr.– 428 î.Hr.) a încercat să ilustreze printr-o schemă formarea precipitaţiilor, Empedocle (490 î.Hr. – 430 î.Hr.) vedea fenomenele acestea prin combinarea elementelor fundamentale: apă, aer, foc şi pământ luând naştere diversele forme de precipitaţii: vântul, ceaţa ori canicula

Aristotel (384 î.Hr.-322 î.Hr.) a scris lucrarea „Meteorologia“ (de referinţă pentru o perioadă lungă de timp) în care a tratat mai multe „ştiinţe ale pământului”: vremea, seismologia, geografia.

Galileo Galilei (1564-1642) a realizat primul termometru, iar savantul Torricelli (1608-1647) a inventat barometrul cu mercur, pentru măsurarea temperaturii.

Preocuparea ştiinţifică şi didactică pentru meteorologie pe teritorii româneşti a apărut odată cu introducerea în programa de studii a Şcolii Vasluiene din Iaşi a disciplinei meteorologie. Serviciul Meteorologic al României a fost înființat în anul 1884. În anul 1946, Nicolae Topor a început să elaboreze pentru prima oară prognoze pe durată lungă şi foarte lungă. În 1950 au fost instalate radiotelefoane în staţiile meteorologice de munte. Primul radar meteo a fost instalat în anul 1967, la Bucureşti, iar în 1973 a început construirea unei reţele naţionale de radar. Progresul științific a adus tot mai mult calculatoarele în meteorologie, astfel că astăzi „timpul probabil“ este înlocuit cu certitudinea ştiinţifică.

Documentările vechi realizate de oameni (ziare, jurnale, cărți, cronici) sunt de mare importanță despre evenimentele extreme din trecutul recent sau mai îndepărtatele oferind informații despre percepțiile, reacțiile și răspunsul oamenilor la evenimente. 

Biblioteca Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, expune din colecția de carte proprie, câteva volume din domeniul Meteorologiei.

Vitrina, pe care vă invităm să o vizionaţi, se află amplasată în sala de expoziţii a muzeului până pe data de 14 iulie 2023.

• Enciclopedie de geografie a lumii de Gillian Doherty, Anna Claybourne, Susanna Davidson, traducător Emilia Ungur, ed. Aquila, Oradea, 2005;
• National Geografic România – Vânătorii de tornade, Bucureşti, 2004;
• Meteorologie şi climatologie, de Dumitru Bacinschi, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1966;
• Meteorologie şi drumeţie de Ioan Stăncescu şi Sergiu Ballif, ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976;
• Meteorologie...fără formule, de Ioan Stăncescu şi Sergiu Ballif, ed. Albatros, Bucureşti, 1975;
• Climatologie, metode de prelucrarea a datelor climatologice, de S.L. Kostin şi T.V. Pokrovskaia, traducere de Radu Donici, ed, Ştiinţifică, Bucureşti, 1964.

Dacă ciclidele Kribensis sunt menținute într-un habitat adecvat și sunt îngrijite corect, pot trăi până la 5 ani.

Este important de menționat că ciclidele Kribensis sunt teritoriali și ciupesc de înotătoare peștii care se mișcă mai lent, de aceea trebuie să avem mare grijă ce specii vom introduce în acvariu cu ei.

Această specie poate fi crescută în captivitate, iar în această situaţie, adulții trăiesc aproximativ un an de zile. În mediul natural longevitatea este mai mică (3-6 luni), din cauza prădătorilor și a condițiilor meteorologice nefavorabile.

Printre prădătorii naturali ai gândacului Goliat se numără șopârlele, broaștele, păsările și rozătoarele.

Piesele expuse fac parte din colecția de insecte exotice a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău.

Material realizat de dr. Dalia Paraschiv

• 6 – 9 iunie 2023 - atelierele de lucru care vor fi organizate la Muzeul de Științele Naturii sunt:

• FLORI ȘI MIRESME – participanții vor avea ocazia să descopere cele mai cunoscute plante din Grădina Senzorială a Muzeului, vor realiza aplicații practice prin care să recunoască și să descopere cele mai interesante mirosuri. Se vor face observații asupra unor structuri microscopice reprezentând secțiuni prin diferite organe vegetale ce conțin celule care stochează uleiuri volatile.

• LUMEA ANIMALĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI - vor fi observate piese fosile din patrimoniul muzeului. Participanții vor afla răspunsuri la întrebări legate de diferite animale preistorice care au trăit pe Terra în timpuri îndepărtate, mediul lor de viață și alte aspecte interesante formarea a fosilelor. De asemenea, pot fi observate diferite specii de păsări actuale ce diferă între ele prin adaptări la diferite medii de viață: forme și dimensiuni ale corpului.

• SMARTLAB – Viața tuturor organismelor vii depinde de fenomene fizice și de reacții chimice. Dintre acestea menționăm: descărcările electrice, diferența dintre densitatea substanțelor, tensiunea superficială, osmoza, etc. Workshop-ul își propune să aducă în fața elevilor fenomene fizice și chimice care au loc în natură, exemplificându-le în cadrul activității prin metode interactive, totodată muzeografii vor explica legătura acestora cu procesele fiziologice și adaptările diferitelor specii de plante și animale.

Taxa de participare/persoană: 24 lei/persoană (include cele trei workshop-uri).

Pentru programări ne puteți contacta la numerele de telefon:

0234/512006 și 0234/514244 – Muzeul de Științele Naturii;

0234/513724 – Observatorul Astronomic „V. Anestin”;

0234/535564 – Vivariu.

Activitățile se adresează elevilor între 6 și 18 ani, însoțiți de cadre didactice și se vor desfășura între orele 9:00 – 15:00 (în zilele comunicate).

Participanții la activități vor putea vizita și expozițiile deschise la Muzeul de Științele Naturii, Vivariu și Observatorul Astronomic „V. Anestin”.

Vă aşteptăm!

Manager,
dr. Gabriela Gurău

Isaac Newton, la sfârșitul secolului al XVII-lea, a calculat modul în care interacționează forțele dintre planete (forțele gravitaționale).

La începutul secolului al XX-lea, Albert Einstein a unificat spaţiul şi timpul în teoria relativității generale. La începutul anilor 1900, oamenii de știință încă nu ştiau dacă galaxia noastră, Calea Lactee, conține întregul univers sau este doar una dintre nenumăratele galaxii din univers.

Edwin Hubble a calculat distanța până la o nebuloasă și a determinat că aceasta se află în afara Căii Lactee, dovedind că galaxia noastră este doar o mică picătură din univers.

Cosmologul Stephen Hawking estimează că universul nu este infinit, ci are o dimensiune finită. Hawking a mai susținut că universul nu va exista pentru totdeauna, ci se va sfârși la un moment dat.

Între anii 1989-1993 satelitul COBE (Cosmic Background Explorer) al NASA a efectuat măsurători precise ale radiației de fond din spațiu. Misiunea principală a Telescopului Spațial Hubble al NASA (cunoscut pentru fotografiile sale senzaționale), a fost una cosmologică.

Potrivit datelor transmise de echipa Planck în 2013, universul are o vârstă de 13,8 miliarde de ani.

Potrivit NASA, universul de după Big-Bang era format predominant din hidrogen, la care se adăuga puțin heliu. Conform departamentului de Fizică și Astronomie al Universității din Uppsala, este posibil ca primele stele să se fi format înainte de primele galaxii, când Universul avea o vârstă de aproximativ 100 de milioane de ani.

„ Viitorul omenirii depinde de gradul în care înţelegem Cosmosul în care plutim, ca un fir de praf în cerul dimineții”. Carl Sagan

Biblioteca Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, expune din colecția de carte proprie, câteva volume din domeniul cosmologiei.

Vitrina, pe care vă invităm să o vizionaţi, se află amplasată în sala de expoziţii a muzeului până pe data de 14 iunie 2023.

1. Spaţiul – Alan Dyer, traducere din engleză de Ana-Maria Negrilă-Chisega, ed. Enciclopedia Rao, Bucureşti, 2008;

2. Cosmos – Carl Sagan, traducere din engleză de Alexandru Anghel, ed. Herald, Bucureşti, 2014;

3. Big Bang, Originea universului, - Simon Singh, traducere din engleză de Vlad Zografi, ed. Humanitas, Bucureşti, 2012;

4. O mai scurtă istorie a timpului – Stephen Hawking, Leonard Mlodinow, traducere din engleză de Gheorghe Stratan, ed. Humanitas, Bucureşti, 2012;

5. National geographic România, traducători: Domnica Macri, Horia Mitrofan, Silviu Constantin, Alexandru Pop, Bucureşti, decembrie 2003;

6. Le ciel – Alphonse Berget, Librairie Larousse, Paris, 1923.

Pentru a ne asigura succesul am apelat și la expertiza partenerilor de încredere: Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Buzău, Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iaşi, Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos, Asociaţia Tandem Arena şi Asociaţia Nevăzătorilor Din România — Filiala Judeţeană Bacău.

Obiectivul principal al proiectului este accesibilizarea ofertei culturale a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Bacău pentru nevoile persoanelor cu dizabilităţi prin:

1. adaptarea conţinutului expoziţiilor noastre de la Muzeul de Ştiinţele Naturii la nevoile de învăţare ale persoanelor cu deficienţe de vedere şi de auz prin realizarea a 12 planşe în relief A3 (câte 2 pentru fiecare expoziţie), a 6 ghidaje audio/mimicogestuale pentru expoziţiile noastre care vor fi disponibile permanent în expoziţii şi 1 clip prezentare al expoziţiilor muzeului audiovideo (pentru persoane cu deficienţe) care va fi disponibil pe pagina web;

2. creşterea gradului de atractivitate a ofertei culturale a muzeului pentru persoanele cu deficienţe de vedere sau de auz prin realizarea de 6 ghidaje audio/mimico-gestual şi instruirea personalului care lucrează cu publicul (10 muzeografi şi supraveghetori muzeu) pentru a desfăşura activităţi cu această categorie de vizitatori;

3. realizarea a 10 workshop-uri adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere şi de auz în perioada de implementarea a proiectului.

Proiectul se adresează unui segment ţintă format din:

• persoane cu deficienţe de vedere sau de auz care urmează o formă de învăţământ special care vizitează expoziţiile Muzeului de Ştiinţele Naturii şi care participă la atelierele de lucru organizate la muzeu şi Observatorul Astronomic;

• grupurile de vizitatori adulţi cu deficienţe de vedere şi auz care doresc să viziteze expoziţiile Muzeului de Ştiinţele Naturii sau să participe la ateliere de lucru în cadrul organizat;

• persoanele cu deficienţe de văz şi auz care vizitează în mod individual expoziţiile.

Perioada de timp pentru desfăşurarea proiectului este: martie – octombrie 2023.

Valoarea totală a proiectului este de 87.277,61 lei, din care:

• 78.451,77 lei - finanţare nerambursabilă AFCN;

• 8.825,84 lei – contribuţie proprie

Impactul estimat prin care vom măsura succesul proiectului constă în:

• Facilitarea accesului la cultură pentru un număr de cca 15.000 persoane cu deficienţe de văz şi auz din judeţul Bacău şi judeţele limitrofe.

• Crearea unei infrastructuri muzeale şi a unei infrastructuri media specifice, precum şi realizarea unor ghiduri audio şi mimico-gestuale disponibile pe site-ul web al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău, precum şi pe website-urile instituţiilor partenere, care vor garanta respectarea drepturilor fundamentale şi accesul liber şi participarea la cultură şi informare atât pentru utilizatorii grupului ţintă cât şi pentru însoţitorii acestora.

Managerul Complexului Muzeal din Bacău, Dr. Gabriela Gurău, ne-a declarat:

„Prin implementarea acestui proiect, persoanele cu dizabilităţi de vedere şi auz, în special copiii se vor putea bucura de o serie de facilități indispensabile prin amplasarea a 2 sisteme touch - screen dotate cu ghidaje audio complexe şi limbaj mimico-gestual și montarea a 6 pupitre tactile în expoziţiile muzeului. Mai mult tot în cadrul proiectului, personalul muzeal va avea parte de sesiuni de instruire în vederea realizării de ghidaje pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere şi auz, pentru realizarea de vizite ghidate şi pentru organizarea altor activităţi interactive cu grupuri de elevi cu deficienţe de auz şi văz precum pentru realizarea de ghidaje mimico-gestuale şi audio. Materialele rezultate în urma implementării proiectului vor fi disponibile pe site-ul instituţiei, într-o secţiune dedicată special proiectului.”

Despre Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău este unul dintre cele mai moderne instituţii muzeale dedicate domeniului ştiinţelor naturii din ţara noastră.

Primul muzeu de istorie și științe ale naturii din municipiul Bacău a fost înfiinţat în anul 1957 şi deschis publicului pe 1 ianuarie 1959 sub numele de Muzeul Regional Bacău. În anul 1958, a fost angajat la muzeu primul specialist în domeniul ştiinţelor naturii. Pe data de 31 octombrie 1966 a fost inaugurată prima expoziție permanentă de ştiinţele naturii din Bacău. În acest an, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău împlineşte 65 de ani de activitate şi cuprinde 4 subunități: Muzeul de Științele Naturii, Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, Vivariu și Casa Memorială Ion Borcea, din comuna Racova.

În cadrul subunităților sale, sub genericul „Deschişi permanent pentru cunoaştere”, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău prezintă publicului realități ale mediului înconjurător și ale cosmosului. În acest sens sunt folosite ca modalități de expresie: patrimoniul muzeal, elemente de tehnică, materiale explicative etc. Toate acestea sunt prezente în cadrul expozițiilor, în cadrul activităților cu publicul (activități educaționale, workshop-uri, manifestări complexe etc).

Prin aceste proiecte, instituția își propune să asigure punerea în valoare a științei, a patrimoniului muzeal, în scopul cunoașterii, educării și recreerii.

Mai multe informaţii privind proiectul, dar şi activitatea noastră, găsiţi accesând link-ul: https://www.complexulmuzealionborceabacau.ro

Despre Asociația Club Sportiv Tandem Arena

Clubul Sportiv Tandem Arena a fost înființat în anul 2013, având ca scop facilitarea procesului de integrare socială a persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere prin educație specifică și prin practicarea de activități sportive paralimpice. În cei 10 ani de activitate, Asociația Tandem Arena a organizat proiectele precum Sportul pentru toți, School Bikes, Campionatul Național de Tandemuri, Tandem BikeFland, Caravana Casper cu impact în rândul populației cu deficiențe de vedere, cu precădere pentru practicarea pedalatului în tandem și a înotului. În ultimii 5 ani asociația a creat EDUCATEDRA, o platformă educațională dedicată elevilor cu deficiențe de vedere. Această inițiativă propune o serie de lecții accesibilizate pentru nevăzători (compuse din texte scrise, fragmente audio, imagini tactile) www.asociațiatandem.ro

Cu deosebită considerație,

Manager,
dr. Gabriela Gurău.

La Vivariu puteţi vizita expoziţiile permanente: „Păsări exotice cântătoare şi de ornament”, „Reptile şi amfibieni autohtoni”, „Peşti exotici şi autohtoni”, „Rase de porumbei” şi expoziţiile temporare: „Cânepa – trecut, prezent şi viitor”, „Sunet şi culoare în lumea păsărilor – papagalul” (expoziţie de fotografii) şi „Exponatul lunii”. Astfel, aveţi ocazia să observaţi diferite specii de animale vii şi să aflaţi informații științifice despre acestea.

Oferta culturală a subunităţii Observatorul Astronomic „Victor Anestin” cuprinde expoziţia permanentă „Universul de la Pământ la stele”, cu următoarele teme: „Sistemul solar”, „Astronautica”, „Grupuri stelare”, „Evoluţie stelară”, „Forma şi evoluţia Universului” şi expoziţia temporară: „Apa în Sistemul Solar”.

Cu ocazia acestui eveniment intrarea este gratuită!

Programul de vizitare este:

• Muzeul de Științele Naturii: 8:00 – 16:00 (intrarea ultimului vizitator 15:20)

• Vivariu: 9:00 – 17:00 (intrarea ultimului vizitator 16:20)

• Observatorul Astronomic „Victor Anestin”: 8:00 – 16:00 (intrarea ultimului vizitator 15:20)

Ne puteţi contacta la:

• Telefon 0234/512006 – Muzeul de Științele Naturii

• Telefon 0234/ 535 564 - Vivariu

• Telefon 0234/513724 – Observatorul Astronomic

Pentru detalii puteţi accesa site-ul oficial al instituţiei noastre la adresa:

• https://www.complexulmuzealionborceabacau.ro/

Vă aşteptăm alături de noi!

Manager,
dr. Gabriela Gurău.

La Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, pot fi vizitate:

- Expoziţia permanentă „Universul – de la Pământ la stele”, cu următoarele teme: „Sistemul solar”, „Astronautica”, „Grupuri stelare”, „Evoluţie stelară”, „Forma şi evoluţia Universului”;

- Expoziţia temporară „Apa în Sistemul Solar”.

Dacă vremea va permite, publicul va avea acces și pe terasa circulară a Observatorului Astronomic de unde doritorii vor putea admira panorama Bacăului noaptea.

Cu ocazia acestui eveniment intrarea este gratuită!

Vă aşteptăm!

Manager,
dr. Gabriela Gurău.

Șarpele de alun este o specie cu activitate diurnă, devine activ în luna aprilie până la finalul lunii octombrie când se retrage în locuri ascunse unde intră în hibernare.

Din cauza aspectului general și a petei închise de pe cap, este adesea confundat la prima vedere cu o viperă.

Bondarul de argilă este o specie tipică pentru estul Mării Mediterane. Preferă liziera pădurilor, poieni, fâșii forestiere de protecție, povârnișuri însorite cu vegetație abundentă.

În România, în trecut, specia se întâlnea cu precădere în sudul țării, în zonele de silvostepă și stepă. Astăzi, ca urmare a extinderii arealului de distribuție, bondarul de argilă populează și parcurile urbane din Moldova și Transilvania.

Bombus argillaceus este una dintre speciile a cărei răspândire este favorizată de efectele încălzirii globale. La începutul secolului XX, bondarul era semnalat mai ales în sud-estul Europei. Semnalările actuale arată că specia și-a extins constant arealul de distribuție și continuă expansiunea și în acest secol, pe tot cuprinsul Europei.

Bondarii sunt polenizatori importanți a numeroase plante de cultură (vinete, ardei, varză, morcov etc). Datorită comportamentului și morfostructurii, aceștia prezintă câteva avantaje față de alte specii de albine. Bondarii sunt capabili să zboare la temperaturi mult mai joase decât suratele lor, datorită veșmântului bogat în perișori cu care sunt acoperiți. Aceștia pot zbura la temperaturi mai mici de 10°C, ceea ce îi face vizitatori neprețuiți ai plantelor de primavară sau a celor de la latitudini nordice extreme și din zonele înalte ale munților.

Pe lângă rolul deosebit pe care-l au în polenizarea plantelor sălbatice, bondarii au devenit importanţi în polenizarea controlată a plantelor cu utilitate economică. Anumite specii de bondari sunt crescute astăzi în ferme speciale, unde se produc colonii, care mai apoi sunt comercializate pentru polenizarea plantelor de seră (tomate, ardei etc).

Material realizat de muzeograf dr. Bogdan Tomozii

.

În 1550, biologul elvețian Conrad Gesner a scris seria de cărți „Historia animalum”, în care a descris amănunțit câteva sute de specii. În secolul al XVIII-lea, Carl Linne a alcătuit un sistem de clasificare, ce a rămas valabil până astăzi, iar în 1860 Charles Darwin propune teoria evoluției speciilor.

La dezvoltarea zoologiei au adus contribuții remarcabile și cercetările unor savanți români, personalități marcante ale zoologiei românești din ultima sută de ani, care au influențat viitorul acestei științe: Mihai Băcescu (1908-1999), Nicolae Botnariuc (1915-2011), Emil Racoviță (1868-1947), Grigore Antipa (1867-1944), Ioan Borcea (1879-1935) și alții.

Cărţile de zoologie ne ajută să înțelegem rolul vieţuitoarelor în natură şi în viață noastră şi asigură o convieţuire armonioasă împreună, prin o mai bună cunoaştere a lor. Beneficiile cărţilor de zoologie ne însoţesc pe tot parcursul vieţii.

Biblioteca Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, expune din colecția de carte proprie, câteva volume din domeniul zoologiei.

Vitrina, pe care vă invităm să o vizionaţi, se află amplasată în sala de expoziţii a muzeului până pe data de 14 mai 2023.

1. Atlas zoologic – de Elena Marcon şi Manuel Mongini, ed. Vox, Bucureşti, 1996;

2. Animalele Germaniei – de Gustav Jager, Stuttgart, 1874;

3. Zoologie 2.1 Boué, Henry si Chanton Louis-Robert, ed. Doin, Paris, 1974;

4. Fauna Republicii Socialiste România. Crustaceea, vol. IV, Fascicula 9, Decapoda – de Mihai Băcescu, ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1967;

5. Mic atlas zoologic – de Aurora Mihail, ed. ALL Educaţional, 2007.

Masculul este în mare parte gri, iar capul este galben cu obrajii roșii, diferența față de femelă este că acest punct sau cerc roșiatic din obraji este mult mai intens la mascul. Unele femelele se deosebesc de masculi și prin penele cozii, care pot fi tărcate.

Nimfele fac între 5-7 ouă pe care le depun la interval de câte 2 zile. Ele vor începe să clocească după al doilea ou, iar durata de clocire va fi de 18-21 de zile. Eclozarea va avea loc, la fel, din două în două zile. La eclozare puii sunt "orbi". Puii vor sta 5 săptămâni în cuib iar după 3 săptămâni după ce au părăsit cuibul vor mânca singuri și vor deveni independenți.

Ciuperca este parazită pe diferite specii de conifere (Abies, Picea) şi plante din familia Caryophyllaceae (Cerastium, Stellaria). Specia are un ciclu de viaţă complex, se dezvoltă alternativ pe două plante gazdă şi formează cinci categorii de spori care se succed.

La brad, ciuperca infectează lăstarii tineri, din mugurii cărora apar numeroşi lăstari verticali, ce alcătuiec „mătura de vrăjitoare”, o proliferare excesivă a lăstarilor dintr-un singur punct de pe o ramură. Măturile au ace scurte şi decolorate, deosebite de cele sănătoase, pe ele se formează primăvara sporii denumiţi picnospori şi ecidiospori. În fiecare an măturile pierd acele, iar primăvara apar ace noi. Măturile fără ace pot fi observate uşor iarna, în coroana brazilor bolnavi. Ele cresc an de an putând ajunge la 1,8 m înălţime şi 60-90 cm lăţime, în decurs de 10-20 de ani, după care se usucă sau se rup din cauza vântului. La baza măturilor se formează umflături (racilele) în formă de butoiaş pe tulpină sau fus pe ramuri. Aceste racile cresc în diametru an de an până la ruperea sau uscarea măturilor. Scoarţa racilei se desface în plăci lăsând lemnul gol. Aceste răni pot fi uşor infectate de ciupercile parazite, ce vor continua putrezirea lemnului. Copacii pot supravietui mulţi ani cu infecţii ale acestei boli.

Pe frunzele gazdei alternative se produc spori galben-portocalii (uredospori și teleutospori), ei se formează pe diverse plante din familia Caryophyllaceae (struna cocoşului, rocoţea etc.). Ciuperca trăieşte peren pe ambele gazde şi poate ierna în oricare dintre gazde.

Ciuperca este foarte frecvent întâlnită în pădurile de brad din România. Melampsorella elatina este o ciupercă care cauzează daune importante la brad: creşterea redusă, mortalitatea, în special în fazele de răsad şi puieţi, umfăturile canceroase (racilele) scad valoarea economică a lemnului, facilitează instalarea altor daunători sau agenţi patogeni (în special putregaiuri) şi predispun arborii atacaţi la rupturi de vânt sau de zăpadă.

În vederea limitării şi extinderii acestei ciuperci parazite se recomandă: promovarea arboretelor de amestec (răşinoase cu fag); menţinerea unei stări bune de sănătate a arborilor; menţinerea distanţei optime între arbori; tăierea şi arderea ramurilor cu mături (preferabil în sezonul rece); extragerea arborilor bolnavi.

Material realizat de dr. Pavel Otilia Carmen, muzeograf IA

Vă invităm să ne vizitați!

Citologia a făcut mari progrese începând cu secolul al XIX-lea odată cu evoluția microscoapelor. Astfel, botanistul Robert Brown (în 1831) a descoperit nucleul, cercetătorul Matthias Schleiden (în 1838), a demonstrat existența celulelor la plante, fiziologul Theodor Schwan (în 1839) a descoperit structura celulară a corpului uman, iar patologul Rudolf Karl Virchow (în 1858) a ajuns la concluzia că celulele dau naştere altor celule.

Începând cu anii 1930 debutează perioada progresului tehnic, care a permis dezvoltarea metodelor moderne din biologia celulară.

George Emil Palade, savant de origine română, născut pe 19 noiembrie 1912 în Iași, România - personalitate ştiinţifică mondială de o inestimabilă valoare, profesor de biologie celulară a Universităţii Yale din New Haven (Connecticut), unde a condus Departamentul de Biologie Celulară), a fost laureat în 1974, împreună cu profesorul Albert Claude, de la Universitatea Liberă din Bruxelles şi cu profesorul Christian de Duve, de la Universitatea „Rockefeller” din New York, al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”. Cei trei laureaţi au revoluţionat domeniul biologiei celulare, „mai ales al componenţilor citoplasmei a căror cunoaştere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat în ultimii 30 de ani”.

În anul 1975, Palade a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar la 12 martie 1986, președintele Statelor Unite Ronald Reagan i-a conferit Medalia Națională pentru Știință pentru „descoperirea fundamentală” a unei serii esențiale de structuri complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice.

În anul 1989 a fost ales membru de onoare al Academiei româno-americane de arte și științe la Universitatea din California.

În anul 2007, președintele României, Traian Băsescu, l-a decorat cu Ordinul național „Steaua României”.

În prezent dezvoltarea tehnologică a microscopiei permite oamenilor de ştiinţă, prin utilizarea unor tehnologii sofisticate, studierea celor mai profunde procese ce se desfășoară la nivel celular.

Biblioteca Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, expune din colecția de carte proprie, câteva volume din domeniul biologiei celulare.

Vitrina, pe care vă invităm să o vizionaţi, se află amplasată în sala de expoziţii a muzeului până pe data de 14 aprilie 2023.

1. 100 de personalităţi din toate timpurile care au influenţat evoluţia omenirii, de Michael Hart, ed. Lider, Bucureşti, 1992.

2. Biografia celulei, de Radu Iftimovici, ed. Tineretului, Bucureşti, 1969;

3. Biologie celulară, de Mircea Ionescu-Varo, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971;

4. Enciclopedia ştiinţifică pentru copii, ed. Aquila, Oradea, 2006;

5. Biologie celulară, de Ilie Diculescu, Doina Onicescu, Gheorghe Benga şi Laurenţiu Popescu, Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;

6. La cellule, de Michel Durand şi Pierre Favard, ed. Hermann, Paris, 1967.

În ceea ce priveşte dimorfismul sexual, masculii sunt mai mici şi mai coloraţi ca femelele şi posedă un gonopodiu.

Speranţa de viață: 5 ani

Mărime (adult): până la 14 cm

Familia: Poeciliidae

Provenienţă: sudul Americii de Nord, Mexic

Caracter sociabil: paşnici

Loc preferat în acvariu: partea de mijloc

Acvariu necesar: minim 40 l

Dietă: omnivori

Înmulțire: nasc pui vii

pH necesar al apei: 7,5 – 8,5

Duritate a apei: 15-30 dGH

Temperatura apă acvariu: 24-26°C.

Floarea-reginei (Leontopodium alpinum Cass.) are un rizom (tulpină subterană, lipsită de clorofilă, asemănătoare rădăcinii) cilindric acoperit cu resturi de frunze vechi negre-brune. Tulpina subțire, dreaptă și neramificată prezintă frunze liniare sau liniar-lanceolate, iar în partea de jos frunze catifelate dispuse într-o rozetă. Vârful tulpinii poartă o „stea alb-argintie” care pare a fi o floare unică, însă, la această plantă, florile sunt foarte mici și numeroase, strâns unite, dispuse în câteva mici grupe numite capitule și care se pot observa ca niște mici „aglomerări” gălbui în mijlocul florii aparente. Ceea ce ar părea că sunt petale nu sunt altceva decât frunze acoperite cu o pâslă deasă de peri albi, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe. Astfel, florile sunt de fapt inflorescenţe, adică un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase şi înghesuite, încadrate de 5-15 bractee albe (structuri mici asemănătoare frunzelor care se găsesc la baza unei flori), dispuse radial, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei singure steluțe catifelate. Fructele sunt achene cilindrice cu lungimea de 1 mm, prevăzute cu papus.

Perioada de înflorire este iulie - august.

În România, efectul negativ al colectării excesive a fost observat de profesorul Alexandru Borza la începutul secolului al XX-lea. Astfel, a luat măsuri pentru protejarea populațiilor de floare-de-colț, fiind ocrotită de lege și declarată monument al naturii, încă din anul 1933.

Pentru conservarea speciei (Leontopodium alpinum Cass.) se recomandă monitorizarea populaţiilor de la altitudini joase și cultivarea în grădini botanice. Floarea-reginei este protejată în mai multe rezervaţii naturale, cum ar fi Piatra Craiului, Munţii Bucegi, Ciucaş, iar în rezervaţia de la Întregalde, din județul Alba, floarea-de-colţ coboară la cea mai mică altitudine din Europa, aproximativ 600 de metri.

Floarea-de-colț a fost folosită în medicina populară tradițională din Alpi. Extractele din diferite părți ale plantelor au fost folosite pentru a trata bolile respiratorii, de inimă și digestive. Extractele din această plantă se utilizează în industria cosmetică. De asemenea, a fost folosită ca „floare nemuritoare” în buchețele uscate ornamentale.

În ciuda faptului că florile au o miresmă insesizabilă, ele atrag nenumărate insecte polenizatoare, dar și admirația turiștilor, fiind considerată a fi simbolul pajiștilor montane și al iubitorilor de drumeție.

În ţara noastră zona alpină se întinde mai sus de limita superioară a rășinoaselor, ocupând cele mai înalte culmi muntoase. Pădurea de rășinoase se rărește treptat până dispare, făcând loc zonei alpine unde se găsesc doar tufișuri târâtoare, ienuperi și jnepeni. Temperaturile sunt foarte scăzute, iar vânturile sunt puternice, ceea ce împiedică creșterea arborilor. În zona alpină a Carpaţilor cresc pe suprafețe întinse, multe plante cu flori dintre cele mai atrăgătoare ca înfăţişare şi colorit care împodobesc coastele, stâncăriile şi bolovănişurile munţilor, stârnind călătorilor dar şi botaniştilor dorinţa de a le cunoaşte.

Cărţile despre flora alpină şi montană pun la dispoziţie cititorului informaţii referitoare la speciile prezente în aceste zone.

Biblioteca Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, expune din colecția de carte proprie, câteva volume despre flora alpină şi montană.

Vitrina, pe care vă invităm să o vizionaţi, se află amplasată în sala de expoziţii a muzeului până pe data de 14 martie 2023.

1. Plants, de Janet Marinelli, ed. DK, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 2004

2. Contribuţiuni nouă la Flora Ceahlăului de Zach C. Panţu, Academia Română, Bucureşti, 1911

3. Flora alpină şi montană de Ana Paucă şi Ştefana Roman, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959

4. Flori din munţii noştri de Al. Belondei şi C. Pridvornic, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959

5. Zona montană a Argeşului şi Muscelului, Consiliul Judeţean Argeş, Piteşti, 2013.

Dimensiuni: 13-16cm; 20-30g

Speranța de viață: 7-9 ani

Temperament: păsări calme, deși pot deveni agresive cu alte specii de cinteze mai mici. Pot fi găzduite în voliere mixte

Varietăți: pied, fawn, white, dilute, silver.

Specie rară, răspândită în nordul și centrul Europei și nordul Asiei.

Exemplarele expuse fac parte din patrimoniul instituției noastre și au fost colectate din arii naturale protejate situate în zone montane, Parcul Național Piatra Craiului și Parcul Național Ceahlău.

Femelele sunt foarte ușor de diferențiat de masculi, în primul rând pentru că dimensiunilor lor sunt considerabil mai mari şi în al doilea rând pentru că masculii prezintă alungirea înotătoarei dorsale, formând un fel de spadă. Este o specie vivipară, are o gestație de 4 – 6 săptămâni și „dă naștere” unui număr de 20-200 de alevini.

Temperatura optimă pentru Xiphophorus helleri variază într-un interval larg cuprins între 18 și 28 °C, însă temperatura ideală este în jurul valorii de 26 °C.

În 1768, Samuel Gottlieb Gmelin- medic, naturalist și explorator (1744–1774) a publicat Historia Fucorum, prima lucrare dedicată algei marine și prima carte despre biologia marină, dar naturalistul britanic Edward Forbes (1815–1854) este în general considerat ca fiind fondatorul științei biologiei marine.

În dezvoltarea biologiei marine, un merit deosebit l-a avut Charles Darwin, fondatorul teoriei evoluționiste. Cercetările sale din 1831 și ipoteza lansată privind formarea atolilor și a insulelor de corali, au conturat direcţii noi spre cercetare, care au rămas deschise cunoașterii vieții marine și în zilele noastre.

În anul 1950, oceanograful Jacques-Yves Cousteau, a efectuat numeroase cercetări şi mii de ore de filmări subacvatice care au adus în atenţia lumii, uimitoarea biodiversitate a lumii submarine.

În România, Grigore Antipa face prima expediţie de cercetări în Marea Neagră în anul 1893 iar profesorul Ioan Borcea este cunoscut ca fiind savantul care a introdus oceanografia ca ştiinţă în ţara noastră şi cel care a fondat Staţiunea Zoologică Marină de la Agigea care a devenit, în timp, cea mai puternică şcoală românească de oceanografie în special..

Biblioteca Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, expune din colecția de carte proprie, câteva volume despre biologia marină.

Vitrina, pe care vă invităm să o vizionaţi, se află amplasată în sala de expoziţii a muzeului până pe data de 14 februarie 2023.

1. Originea speciilor de Charles Darwin, ed. Academiei Române şi ed. Herald, Bucureşti, 2021 (Baza materialului pentru cartea Originea speciilor a fost adunată în călătoria efectuată de autor în jurul lumii pe vasul „Beagle” între 27 decembrie 1831 și 2 octombrie 1836);

2. Profesorul Ioan Borcea şi Staţiunea zoologică marină de la Agigea, Publicaţiile Academiei Republicii Socialiste România, Seria a III-a Memorii şi Monografii nr. 21, Bucureşti- (extrase, 1923-1947);

3. Opere, Vol. I - Ihtiofauna Mării Negre, Ioan Borcea, ed. Rovimed Publishers, Bacău, 2006 (reprezintă şi documente istorice ce atestă biodiversitatea ce a existat cu trei sferturi de veac în urmă în Marea Neagră);

4. Fauna ihtiologică a României, Grigore Antipa, colecţia Opera Omnia, ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2011 (a primit premiul Adamachi în anul 1906);

5. Marea enciclopedie a lumii vii, ed. Aquila, Oradea, 2007 (Informaţii fascinante şi realităţi extraordinare).

Astăzi sunt cunoscute 20 de specii de Dimetrodon de când genul a fost descris pentru prima dată în anii 1870 de Edward Drinker Cope.

Exponatul nostru a fost achiziționat în anul 2022 și este o reproducere la scara 1:1 a acestei specii, realizată cu respectarea criteriilor științifice.

Denumirea științifică a exponatului lunii ianuarie este Dimetrodon grandis. Vă rugăm să ne ajutați să-i găsim un nume accesibil. Trimiteți-ne propunerea voastră pe Messenger sau în comentarii. Vă așteptam și la Muzeu, să îl vedeți și astfel îi vom găsi împreuna cel mai potrivit nume.