EVENIMENTE
- Pagina nr.
- 1
- 2
- 3
- 4
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
Proiectul cultural – expozițional „VALOAREA CĂRȚII”
MONOGRAFII
„Omul care nu citeşte nu are nici un avantaj în faţa celui care nu ştie să citească ”
(Mark Twain)
Monografiile sunt lucrări de o mare complexitate. Ele cuprind date istorice, geografice şi ale vieţii spirituale şi social-economice ale unei localităţi sau zone. Autorii monografiilor desfăşoară ani de zile o cercetare asiduă care cuprinde obţinerea, analiza şi sinteza datelor care documentează trecutul pe perioade de decenii, secole şi chiar milenii, în raport cu vechimea subiectului.
Luna aceasta vă propunem să cunoaştem Bacăul citind monografiile în care este surprinsă memoria timpului, descriind destinul unor zone din acest judeţ prin etapele specifice fiecărei epoci. Bacăul, marcat de vicisitudinile şi oportunităţile istorii sale, îşi dezvăluie rareori trecutul, mărturiile directe ale trecutlui îndepărtat fiind adeseori rare.
În județul Bacău sunt înregistrate 364 monumente istorice de arhitectură şi artă, printre acestea se numără și trei dintre locațiile în care funcționează expoziții ale Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău:
1. Casa memorială Ion Borcea, secolul al XIX-lea – comuna Racova, Bacău;
2. Vivariu - Clădire arhitecturală care a fost „Şcoala Nr. 2 de Fete”, construită în anul 1889, Bacău;
3. Observatorul Astronomic „V. Anestin” este un muzeu județean amplasat în clădirea, construită între anii 1910 - 1911, care a avut destinația de rezervor de apă al orașului Bacău.
Biblioteca de specialitate a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău deține o serie de monografii care oferă informații despre zone și monumente din județul Bacău. O parte din ele sunt expuse în perioada 15 septembrie – 15 octombrie în vitrina „Valoarea Cărții” din cadrul Muzeului de Științele Naturii:
1. „Monografia geografică a Republicii Populare Romîne”, ed. Academiei Republicii Populare Romîne, 1960
2 „Monografia comunei Racova jud. Bacău”, de Dumitru Tofan şi Florin–Cătălin Tofan, ed. PIM, Iaşi, 2006;
3. „Monografia Liceului Pedagogic Bacău 1919-1969” de N. Şt. Vanghelovici şi I.V. Abramiuc, Bacău,1969;
4. „Oraşul medieval Trotuş în secolele XIV-XVII” de Alexandru Artimon, Corgal Press, 2003;
5. „Letea, un secol de istorie” de Constantin Botez şi Ioan Saizu, ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981;
6. „ Istoria municipiului Bacău” de Eugen Şendrea, ed. Vicovia, 2012;
7. „Judeţul Bacău”, editată de Consiliul judeţean Bacău, Muzeul de artă şi etnografie Bacău, Bacău, 1996;
8. „Municipiul Oneşti – Un orăşel deschis către lume”, ed. S.C. Magic Print, Oneşti, 2006.
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
Proiect cultural-expozițional
IN MEMORIAM CONSTANTIN MĂZĂREANU (1941-2005)
Pe data de 4 septembrie 2021 se împlinesc 80 de ani de la nașterea profesorului universitar dr. Constantin Măzăreanu (1941-2005), colaborator al instituției noastre și personalitate a biologiei românești. Astfel, la sediul Muzeului de Științele Naturii din Bacău a fost implementat proiectul cultural-expozițional „In memoriam Constantin Măzăreanu (1941-2005)”, care își propune să aducă în atenția publicului larg viața și activitatea domnului profesor. S-a născut în ziua de 4 septembrie 1941 la Piatra Neamț. A absolvit Liceul „Petru Rareș” din același oraș, în anul 1959. Studiile universitare le-a urmat în cadrul Facultății de Biologie-Geografie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, fiind licențiat în anul 1964. Avându-l conducător științific pe prof. dr. C.S. Antonescu, în 1976 devine doctor în biologie al Universității din București, teza sa de doctorat fiind intitulată „Cercetări microbiologice în lacul de acumulare Bicaz”.
După absolvirea facultății a îmbrățișat cariera de cercetător științific, servind cu devotament și profesionalism mai multe unități de cercetare, printre care celebra Stațiune de Cercetări Biologice, Geologice și Geografice „Stejarul” din Pângărați, județul Neamț. A inițiat și realizat în premieră națională o serie de cercetări aplicative privind valorificarea în agricultură a nămolului rezultat din epurarea biologică a apelor uzate din industria chimică.
În anul 1992, Constantin Măzăreanu a devenit lector la Catedra de Biologie a Universității din Bacău, disciplina Ecologie. Ulterior, în anul 1994 și respectiv 1999, a obținut funcțiile de conferențiar și profesor titular pentru disciplinele Microbiologie și Ecologie. În calitate de cadru didactic a demonstrat calități excepționale de pedagog, fiind unul dintre cei mai iubiți și respectați dascăli de la universitatea băcăuană prin probitatea științifică, talentul, onestitatea și răbdarea sa în relațiile cu colegii și studenții.
Sesiunea Știinţifică „Ecologia şi Protecţia Ecosistemelor” a fost organizată de prof. univ. dr. Constantin Măzăreanu, şeful catedrei de Biologie al Universităţii din Bacău, care a adus la masa dezbaterilor ştiinţifice specialişti români din prestigioase instituţii de învăţământ superior şi de cercetare. Șapte dintre edițiile Sesiunii Știinţifice au fost organizate în parteneriat cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău, instituție reprezentativă pentru mediul cultural băcăuan. A fost o prezență activă la nenumărate manifestări culturale organizate de specialiștii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău, mulți dintre aceștia fiind foști studenți ai profesorului Constantin Măzăreanu. De-a lungul carierei a publicat peste 70 de lucrări științifice în reviste de prestigiu din țară și străinătate, 6 cărți și manuale didactice, precum și numeroase cursuri și ghiduri de lucrări practice pentru studenți. A fost membru a numeroase Societăți Științifice naționale și internaționale, precum: Societatea Internațională de Limnologie, Academia Oamenilor de Știință din România, Societatea Română de Ecologie, Comisia de Oceanologie și Limnologie a Academiei Române ș.a. În anul 2004 a înființat Societatea de Limnologie din România, fiind ales președintele acesteia.
Constantin Măzăreanu a fost recunoscut ca personalitate a societății românești contemporane în primul volum Who's Who în România, publicat în anul 2002.
S-a stins din viață timpuriu, la vârsta de 64 de ani, rămânând în conștiința celor care l-au cunoscut un distins dascăl și apreciat cercetător.
Vă așteptăm la Muzeul de Științele Naturii unde puteți descoperi și alte detalii și aspecte inedite ale vieții și contribuției prof. univ. dr. Constantin Măzăreanu în domeniul biologiei!
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
EXPONATUL LUNII SEPTEMBRIE la Muzeul de Științele Naturii este:
Eurynecroscia nigrofasciata
Din punct de vedere sistematic este inclusă în ordinul Phasmatodea, familia Diapheromeridae. Denumirea populară tradusă din limba engleză este „insecta băț umbrelă”.
Specia este răspândită în zona dealurilor Tapah din Malaezia și în Sumatra.
Adulții au lungimea de 7,4 - 9,0 cm femelele și 5,5 - 5,8 cm masculii. Capul, corpul și picioarele sunt galben deschis până la verde-pal. Aripile anterioare sunt de culoare verde deschis, iar cele posterioare sunt galben sau crem cu o dungă neagră.
Atât adulții cât și larvele folosesc camuflajul ca mecanism de apărare primară împotriva prădătorilor, corpul lor în repaos are aspectul unei ramuri.
Pe lângă aspectul corpului, aceste insecte au și o adaptare comportamentală pentru a se camufla cât mai bine, ele se deplasează legănându-și corpul, imitând mișcarea crenguțelor în vânt. Când se simt amenințați, adulții expun prădătorului culorile intense și contrastante ale celei de a doua perechi de aripi în încercarea de a-l intimida.
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
EXPONATUL LUNII SEPTEMBRIE la Vivariu este:
Țestoasa de apă
Emys orbicularis (Linnaeus 1758)
Țestoasa de apă atinge lungimi ale carapacei de max. 24 cm şi o greutate de până la 1,5 kg fiind răspândită în sudul şi centrul Europei, Asia de Vest şi Africa de Nord. În România este întâlnită în zonelor umede, din Delta Dunării şi până la altitudini de 1000 m. Corpul este de culoare închisă presărat cu mici puncte galbene prezente de asemenea pe cap, picioare și coadă. Atât membrele posterioare cât și cele anterioare sunt prevăzute cu membrană interdigitală, care înlesnește deplasarea sub apă.
Hrana este constituită în principal din insecte acvatice, pești, broaște și mormoloci, la care uneori se mai adaugă și plante. Adulții nu au prădători naturali însă exemplarele de talie mică sunt vânate de stârci, pescăruși sau egrete și majoritatea mamiferelor carnivore.
În România țestoasa de apă este clasificată ca specie vulnerabilă, afectată de degradarea, distrugerea și fragmentarea habitatelor. Populațiile sunt amenințate de poluare, desecări, colectarea în scopul comercializării și uciderea deliberată sau accidentală de către pescari. Cele mai importante presiuni la adresa ei sunt: incendierea vegetaţiei (stufului), deşeuri deversate în bălţi, modificări climatice (creşterea numărului de zile secetoase şi scăderea cantităţii de precipitaţii).
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
Oameni de știință din România
Viorica Simionescu
(1929-1990)
92 de ani de la naștere
Cadru didactic şi cercetător de prestigiu, conf. univ. dr. Viorica Simionescu s-a născut în luna septembrie 1929, în comuna Zamostea, judeţul Suceava, unde a urmat şcoala primară. Studiile secundare le-a făcut la licee din Botoşani şi Dorohoi. În anul 1948 s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Naturale din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iaşi, devenind licenţiată în 1952. A fost numită preparator încă din ultimul an de studenție, în martie 1952. A devenit șefă de laborator în anul 1956, asistentă în 1958, șefă de lucrări în 1965 și conferențiar în 1972. În cercetarea ştiinţifică s-a manifestat pe două direcţii principale - studii legate de suprafaţa branhială și creşterea relativă a unor specii de pești iar cea de-a doua direcţie căreia i-a consacrat atenţie a fost studiul complex al mamiferelor mici din ţara noastră. Astfel, și-a putut pune în valoare abilitățile de biolog, devenind specialistă recunoscută în România şi Europa. Viorica Simionescu a desfășurat o temeinică activitate științifică în domeniul sistematicii, morfologiei și ecologiei micromamiferelor din țara noastră, fiind cunoscută în lumea specialiștilor ca expert în studiul acestui grup de vertebrate.
A făcut studiile doctorale la Universitatea din Iaşi și în anul 1971 a susținut teza de doctorat intitulată „Studii asupra populaţiilor de rozătoare din familia Muridae Gray 1821 (Rodentia) din România”. Demersul științific pentru realizarea tezei de doctorat pe care a realizat-o sub conducerea profesorului Zicman Feider, a probat talentul de adevărat cercetător și de fin observator al naturii.
A participat cu lucrări în acest domeniu la congresele de la Brâno (1971, 1978) și de la Moscova (1974). A fost invitată să participe, alături de alți specialiști, la realizarea monografiei An International History of Mammalogy, care a fost editată în SUA, sub redacția lui Keir B. Sterling, contribuind la realizarea volumului I: Eastern Europe and Fennoscandia.
A efectuat o serie de cercetări privind variabilitatea populațiilor de micromamifere din Ordinele Rodentia și Insectivora (Vertebrate), axate mai ales pe revizuirea sistematică și stabilirea arealului geografic al subspeciilor. Prin studiile efectuate au fost puse în evidență noi caractere taxonomice cu valoare inedită în stabilirea diagnozelor la unele specii și subspecii și în rezolvarea unor probleme de microevoluție.
A lăsat o adevărată comoară științifică, o colecție de micromamifere de peste 10.000 de exemplare, care a fost donată Muzeului de Istorie Naturală din Iași.
În activitatea didactică desfășurată pe o perioadă de mai bine de 38 de ani, a probat o vocație de veritabil pedagog, de om al școlii care a contribuit la ridicarea prestigiului învățământului românesc.
Viorica Simionescu a publicat peste 70 de lucrări științifice, multe în limba engleză. De asemenea, este autoarea unui manual academic de Ecologie, care reflectă pe deplin calitățile sale de profesor universitar. S-a făcut înțeleasă de fiecare dată, apreciată și respectată, astfel că zeci de generații de biologi îi vor purta în suflet o amintire neștearsă.
Trecută în lumea umbrelor prea timpuriu, în ziua de 5 februarie 1990, Viorica Simionescu îşi doarme somnul de veci la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
Proiectul cultural – expozițional „VALOAREA CĂRȚII”
Despre Dinozauri!
„Daca nu ştii ce s-a întâmplat în trecut, nu înţelegi ce se întâmplă în prezent”
(Dennis Pager)
Pe baza datării fosilelor descoperite se consideră că dinozaurii au apărut în Triasic, cu aproximativ 243 milioane de ani în urmă. Originea și evoluția dinozaurilor sunt subiecte ale unor cercetări continue pe baza cărora sunt publicate anual lucrări științifice sau cărți adresate publicului larg. .
Între anii 1815 și 1824, William Buckland, profesor de geologie la Oxford, a adunat mai multe oase fosilizate de Megalosaurus și a devenit prima persoană care a descris un dinozaur într-un jurnal științific.
Al doilea gen de dinozaur identificat, Iguanodon, a fost descoperit de către Mary Ann Mantell - soția geologului englez Gideon Mantell, în anul 1822. Gideon Mantell a recunoscut asemănările dintre fosilele sale și oasele iguanelor moderne. El a publicat concluziile sale în 1825.
Despre dinozauri, au fost publicate numeroase pagini. Entuziasmul publicului pentru aceste animale, a dus la o finanțare semnificativă a studiului dinozaurilor. Scheletele de fosilizate au fost asamblate și sunt atracții în muzeele din întreaga lume.
Şi muzeul de Ştiinţele Naturii din Bacău, are o expoziţie temporară „O lume dispărută”, despre aceste animale fantastice din care vizitatorul îşi îmbogăţeşte cultura şi îşi completează cunoştinţele.
Biblioteca de specialitate a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” deţine căteva cărţi şi enciclopedii despre Dinozauri. Deşi sunt de data mai recentă, informaţiile sunt extrem de valoroase.
- „The making of Jurassic Park” de Don Shay & Jody Duncan, Londra, 1993;
- „Hunting Dinosaurs” Louie Psihoyos with John Knoebber, ed. Cassell, 1994;
- „The world of the Dinosaurs” , Ron Taylor, ed. Blitz, 1993;
- „Enciclopedia Dinozaurilor”, Chris Mc Nab, ed. Teora, 2007;
- „Să explorăm lumea Dinozaurilor”, Rupert Matthews, ed. Top That!, 2005;
- „Condiţiile de mediu ale vieţuitoarelor din trecutul geologic”, N. Macarovici şi N. Paghida-Trelea, ed. Tehnică, Bucureşti 1977.
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
EXPONATUL LUNII AUGUST LA VIVARIU este
PREPELIȚA JAPONEZĂ (Coturnix japonica)
Prepelița japoneză (Coturnix japonica) este răspândită în Asia de vest, clocind mai ales în vestul Chinei, în insulele Sahalin și în Japonia. Este o pasăre prezentă și în Europa unde este oaspete de vară sau se află în pasaj pasaj, sosește primavara și pleacă toamna pentru a ierna în Africa, Arabia și India.
Prepelița trăiește în general în zonele cultivate din regiunile de deal și de câmpie. Coloritul corpului este brun-cafeniu cu striuri longitudinale de culoare deschisă și întunecată. Masculul are sub bărbie o pată de culoare cafenie închisă.
Carnea şi ouăle de prepeliţă sunt recunoscute pentru gustul deosebit de apetisant şi pentru folosirea lor în scop medical.
Puii din majoritatea speciilor de prepelițe sunt precociali (se pot hrăni singuri aproape imediat ce ies din ou). Asta înseamnă că puii sunt bine dezvoltați și gata să părăsească cuibul și să-și urmeze părinții la scurt timp după eclozare. Prepelițele tinere ajung la maturitate la vârsta de 2 luni.
Ouăle de prepeliță sunt de culoare crem cu pete negre, au o compoziţie chimică extrem de bogată sub aspect nutriţional şi terapeutic, au o bună valoare terapeutică, fiind recomandate persoanelor care suferă de boli cardiace, pulmonare, hepatice, gastrice şi renale.
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
Începând de azi EXPONATUL LUNII AUGUST la Muzeul de Științele Naturii este
Iasca de cioată a foioaselor (Trametes versicolor (L.) Lloyd 1921)
Această iască este o ciupercă încadrată sistematic în familia Polyporaceae, Ordinul Polyporales, Clasa Agaricomycetes, Încrengătura Basidiomycota, Regnul Fungi.
Etimologie: lat. trama = tramă, ţesut; lat. vertere = a schimba, color = culoare (care îşi schimbă culoarea, de culori variate).
Alte denumiri populare: iască de cioată, coada curcanului, fusta țigăncii. Ciuperca mai este numită și Kawaratake în japoneză și Yun zhi în chineză
Descriere: basidiocarpul este peren, sesil, concrescut la bază cu alte exemplare, dispuse imbricat, în formă de rozetă, adeseori cu marginea ondulată sau lobată, cu diametrul de 1-10 cm şi grosimea de 1-3 mm. Suprafaţa este catifelată, zonată concentric, de culori variate (cenuşie-gălbuie, brună, cafenie, roşcată, brun-albăstruie sau neagră. Trama este subţire, coriacee, de culoare albă. Tuburile sporifere sunt de 1-2 mm, iar porii sunt mici, rotunzi, iniţial albi, iar apoi devin gălbui-roşietici. Culorile benzilor deosebit de variate sunt în raport de structura genetică a ciupercii, dar și de compoziția chimică a substratului nutritiv.
Ecologie: este una dintre cele mai răspândite specii xilofage întâlnită la arborii foioşi. Creşte solitară sau în grupuri imbricate, pe lemnul în descompunere al foioaselor şi mai rar, al coniferelor. Este răspânită în pădurile de foioase, uneori şi în cele de conifere şi produce un putregai alb-gălbui al lemnului. Este apreciată pentru că „igienizează” pădurile, adică descompune lignina, reciclând astfel substanțele organice și sărurile minerale prezente în lemn.
Categoria ecologică: saprofită lignicolă.
Dinamica sezonieră: creşte tot timpul anului.
Răspândire: Europa, America, Asia.
Comestibilitate: necomestibilă.
Trametes versicolor este una dintre cele mai studiate ciuperci medicinale, datorită potențialului ei în consolidarea sistemului imunitar. Ciuperca este folosită în medicina tradiţională chineză pentru proprietăţile sale imunomodulatorii, hepato-protective, antimicrobiene, antitumorale, analgezice, datorită conţinutului de polizaharide şi polipeptide.
Polizaharida-K (PSK), extrasă din Trametes versicolor, este utilizată ca adjuvant în tratamentul cancerului în Japonia, unde este cunoscută sub numele de kawaratake şi aprobată pentru uz clinic. PSK a fost studiat în cercetările clinice la persoane cu diferite tipuri de cancer și deficienţe imune, dar eficacitatea acestuia rămâne neconcludentă.
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
COMUNICAT DE PRESĂ
Observații Astronomice
vineri 23 iulie 2021 în intervalul orar: 21:30 - 23:00
Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău vă invită la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” să participați la o sesiune de observații astronomice, vineri 23 iulie 2021, în intervalul orar: 21:30 - 23:00.
În condițiile în care cerul va fi senin, se vor face observații astronomice asupra Lunii cu telescopul Meade ACF-SC 356/2848 UHTC Starlock LX850.
Important!!!
Accesul vizitatorilor, pentru a participa la observații, se va face restricționat, conform reglementărilor în vigoare pe perioada stării de alertă, dat fiind contextul generat de prezența virusului SARS‑CoV‑2.
Drept urmare, pe terasa de observații vor avea acces maxim 10 persoane în același timp. Pentru a avea acces, persoanele trebuie să aibă temperatura sub 37,3 grade, să poarte mască pe toată perioada prezenței în clădirea Observatorului Astronomic și să atingă cât mai puține suprafețe.
Prețul biletului pentru observații astronomice este de 3 lei.
Persoane de contact: muzeografii Observatorului Astronomic.
Adresa: Str. Ion Ghelu Destelnica (fostă Trotuș) nr. 8, Bacău.
Telefon: 0234/513724
Vă așteptăm cu drag!
Cu deosebită consideraţie,
Manager,
Dr. Gabriela Gurău.
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
ZIUA MONDIALĂ A ȘARPELUI (World Snake Day)
Este sărbătorită în fiecare an în data de 16 iulie și are scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la diferitele specii de șerpi din întreaga lume și modul în care aceștia trăiesc. Șerpii par să aibă o conotație negativă și mulți oameni se sperie de aceștia. Cu toate acestea, șerpii sunt animale foarte importante pentru ecosistemele naturale.
Șarpele este unul dintre cele mai vechi personaje mitologice și a fost venerat de civilizații din întreaga lume.
În prezent se cunosc 3.458 specii de șerpi. Ei sunt răspândiți din tundra semi-înghețată până în junglele ecuatorului și în cele mai multe oceane ale lumii. Șerpii sunt prădători extrem de eficienți și joacă un rol vital în menținerea echilibrului naturii în fiecare dintre aceste habitate. De asemenea, ei sunt fascinanți prin faptul că au o linie preistorică, lăsându-ne să aruncăm astfel o privire înapoi, într-un timp când Terra era dominată de reptile. Puțini știu faptul că reptilele moderne sunt rudele vii ale dinozaurilor și reptilelor preistorice.
Iată câteva lucruri interesante despre șerpi:
1. Unde trăiesc șerpii?
Șerpii se găsesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, în mări, păduri, deșerturi, prerii și chiar în curtea din spatele casei sau garaj.
2. Ce mănâncă șerpii?
Șerpii consumă diferite animale, inclusiv insecte, rozătoare mici și broaște. Își mănâncă pradă întreagă, deoarece mandibula se poate separa de maxilar. Șerpii foarte mari pot să mănânce cerbi, porci, maimuțe, etc.
3. Cum se comportă serpii?
Șerpii se bazează pe mediul înconjurător pentru a-și regla temperatura corpului. Ei își încălzesc corpul la soare, iar când devin prea calzi, caută umbra pentru a se răci. În general, nu sunt agresivi, doar dacă vânează sau se apără. Năpârlesc de trei până la șase ori pe an.
4. Cum se apără?
Șerpii folosesc o varietate de tehnici pentru apărare, inclusiv camuflajul, mușcătura și otrăvirea. Uneori pur și simplu se încolăcesc pentru a evita să fie văzuți.
5. De ce sunt unii șerpi amenințati?
Din fericire, șerpii nu sunt vânați pe scară largă, dar numărul acestora este în continuare în scădere din cauza defrișărilor și schimbărilor climatice care cauzează deteriorarea habitatelor lor și o scădere a cantității de pradă disponibilă.
Din păcate, la noi în țară, șerpii au parte de o reputație foarte proastă și nemeritată, în majoritatea zonelor rurale și nu numai. În următorul articol ne sunt prezentate informații despre de mituri, legende și superstiții legate de câteva specii de șerpi din România: https://www.guerrillaradio.ro/revista-guerrilla/serpi-de-legenda/.
În România sunt răspândite 10 specii de șerpi, despre care puteți afla mai multe informații accesând următorul link: bit.ly/serpiiromaniei.
Deschişi permanent pentru cunoaştere!
PROIECTUL CULTURAL – EXPOZIȚIONAL „VALOAREA CĂRȚII”
„O casă fără cărţi este aidoma unei camere fără ferestre” (Heinrich Mann)
ÎN ACEASTĂ LUNĂ VOM CITI DESPRE ANIMALELE DE COMPANIE!
(câini, pisici, păsări de apartament)
De-a lungul istoriei, animalele au jucat un rol cheie în viaţa omului, furnizându-i hrană, îmbrăcăminte şi fiind folosite ca mijloace de transport. În multe culturi, animalele au fost venerate în diferite religii. Nu se poate stabili exact care a fost perioada în care lupul s-a lăturat oamenilor. Cele mai vechi schelete ale lupilor domesticiţi au fost datate de acum 30.000 de ani, adică din Paleolitic. Animalele de companie sunt ilustrate în picturi rupestre, reprezentate ca statui şi menţionate în scrieri de-a lungul timpului.
Animalele de companie nu au fost acceptate în clasele de mijloc din Europa până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Creşterea animalelor de companie în forma sa actuală a început în secolul al XIX-lea. În acel moment, era percepută ca o legătură cu lumea naturală.
Cele mai cunoscute animale de companie sunt câinii şi pisicile, mai puţini sunt însă deţinătorii de păsări (de obicei papagali, canari, porumbei) şi animale exotice (şopârle, păianjeni, insecte, etc).
În ultimii ani, există o conştientizare tot mai mare a efectelor pozitive pe care deţinerea unui animal de companie le poate avea asupra sănătăţii umane, stării de spirit şi o recunoaştere a valorii terapeutice a acestora. Corelat cu acesată tendinţă la nivel modial au fost publicate numeroase lucrări (cărţi, ghiduri, enciclopedii, etc.) care conţin informaţii despre rase, modalităţi de hrănire şi îngrijire ale diferitelor animale de companie.
Cărțile expuse fac parte din colecția de cărți din cadrul bibliotecii de specialitate a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău.
- „Câinele de rasă” - Catalog chinologie, de Bielfeld Horst, Oradea, 1998 Editura Aquilq’93;
- „La Chat”, Larousse, coordonată de Pierre Rousselet – Blanc, Paris, 1993;
- „Câini & Pisici” - Ghid practic, de Rino Falappi şi Alexa Capra, Bucureşti, 2007, Editura Erc Press;
- „Câinele” - Mică enciclopedie, de Ivana Filea Ioan şi Simona Ivana, Bucureşti-Chişinău, 1995, Editura Venus;
- „Pisica” - Mică enciclopedie, de Ivana Filea Ioan şi Simona Ivana, Bucureşti-Chişinău, 1995, Editura Venus;
- „Păsări de apartament” - Mică enciclopedie, de Ileana Andreescu, Bucureşti-Chişinău, 1996, Editura Venus;
- „Păsări de apartament” – nutriție, adăposturi, boli, tratamente, Doris Quinten, Bucureşti, 1998, Editura M.A.S.T.
